APEL DIN NECUNOSCUT de Rodica Ojog-Brasoveanu

          Rodica Ojog-Brasoveanu este o cunoscuta autoare de romane polițiste din România. Eu, una, nu sunt deloc amatoare de romane polițiste, în general îmi par seci, doar fapte, fără descrieri și aprofundări sufletești. “Apel din necunoscut” este o carte pe care am primit-o cadou la aniversarea precedenta (de la cine credeți? Adelina, ați ghicit! Vezi și alte cărți primite de la Ade sau recomandate de ea: “Numele meu este Lucy Barton” de Elizabeth Strout, “Fiica ascunsa” de celebra Elena Ferrante”). Si spre surpriza mea, romanul polițist “Apel din necunoscut” a ajuns sa fie una din cărțile mele preferate ever, de doua ori am citit-o în ultimele 12 luni!

Firul polițist, pe scurt, începe astfel: într-o noapte de iarna la o secție de politie suna telefonul, dar vocea stinsa de femeie în vârsta și suferinda de la capătul firului nu reușește  sa dea detalii, decât un strigat disperat după ajutor: “Alo, miliția! Ajutor…mor…sunt plina de sange…” Tânărul locotenent de serviciu din acea noapte își asuma riscul unei idei năstrușnice și astfel reușește sa localizeze femeia de la telefon, sculând tot orașul cu zgomotul sirenelor de pompieri. De-aici înainte, cartea se transforma în roman de dragoste pasionala, ura, răzbunare și trădare, în roman istoric și de spionaj, în roman – oglinda a relațiilor de cuplu, în roman all- inclusive!!!!!!!!!!

Mai multe detalii? Poftiți, pentru ca vreau  sa va conving sa citiți:

Acțiunea se desfășoară pe mai multe planuri și în decade diferite, în România, în mare parte: când în anii ’80, într-un orășel din Ardeal, când  în anii ’20, în București, parcurgându-se toată aceasta perioada în imagini disparate; vedem discrepanta dintre viata la bloc a unor oameni simpli, normali, în perioada comunista, și traiul marilor moșieri cu trăsuri, petreceri și plimbări în străinătate. Sigur ca după ce am citit Herta Muler (Animalul Inimii), m-a surprins sa nu regăsesc și aici urme evidente ale dictaturii comuniste. In schimb, am rămas marcata de următorul fapt: eroinele cărții care în perioada interbelica erau stăpâne de moșii, terenuri, sate, erau elegante, mondene, dețineau bijuterii neprețuite, au fost deposedate odată cu venirea comuniștilor și au ajuns sa locuiască în umile garsoniere de bloc. Adevărat soc.

“ -Lumea n-o muti tu cu umărul. La rânduiala noua, deprinderi noi. Ce-a fost s-a dus, geaba întinzi mana după ziua care s-a săvârșit, Dumnezeu Tatăl sa fii și nici cu degetul nu-I mai atingi poalele.

 -Adică iți convenea ție, mama, ca eu, maiorul de stat-major Mihai Racoviceanu, sa intru secretar la avocatul Vasiliu? Vasiliu care lustruia mai acum zece-cincisprezece ani ghetele tatei, în colt, la Universitate?”

Un alt fir narativ care mi-a mers la suflet: o relație de cuplu toxica, în care soția l-a umilit, desconsiderat, jignit întreaga viata pe soțul care făcea toate treburile în casa, dar nu avea salar pe cat își dorea consoarta; bărbatul, educat și încă atrăgător, are o relație extraconjugala cu o femeie culta, eleganta și bogata care se îndrăgostește de el; totuși, dintr-un sentiment neînțeles de mila, nu poate sa iasă din căsnicia nefericita cu nevasta terorista care, aflând ca începe sa ii meargă bine bărbatului, îl șantajează cu o tentativa de sinucidere eșuata. Uite ca mai sunt și oameni de ăștia care dau cu piciorul norocului. Vezi și cazul din “Cel care ma asteapta” de Parinoush Saniee.

“Lui Vivien I se părea ca, în douăzeci și cinci de ani, Vasile nu făcuse decât sa o dezamăgească. In locul casei pe care își închipuia ca o merita, ii oferise un apartament modest cu trei camere, mobilat tot modest, cu piese de duzina. Îngălbenea de invidie când își vizita prietenele mai bine situate, în vile elegante sau locuințe somptuoase, și-l condamna pe bărbatu-sau, fără nici un discernământ, pentru viata meschina pe care i-o oferea. Uita ca ea, Vivien, nu câștiga nici jumătate din salariul lui Vasile, ca nu contribuise la montarea gospodăriei lor decât cu un “certificat de divort”, o valiza de cârpe și un șifonier de pretentii”.

“La vârsta mijlocie dragostea e un privilegiu, un dar divin, de care putini au parte. Cu Vasile, Ioana își îngropa și ultima dragoste, cea mai frumoasa, tocmai fiindcă era ultima.”

P.S. Merita sa citiți și ale cărți de Rodica Ojog-Brasoveanu, și numai pentru titlurile exotice: “Necunoscuta din congelator”, “Grasa și proasta”, “Telefonul din bikini”.