SALMAN RUSHDIE: “RUSINEA”, “SEDUCATOAREA DIN FLORENTA”

Doua cărți elegante, cartonate, cu supracoperta.Ediții de lux de la Polirom. Mi le-a împrumutat Mihaela D.

Salman Rushdie este un scriitor contemporan, de origine din India. Am cautat sa-l citesc ca o cititoare ce se respecta. Ca o economista, bunăoară, care se informează de ultimele versiuni ale Codului Fiscal ca sa fie la curent cu ultimele taxe și impozite; nu ca i-ar face o deosebita plăcere răsfoirea Codul Fiscal, dar ca sa fie informata și cat mai eficienta in munca ei ;))

Am început cu “Rusinea” – un titlu provocator. Începe seducător și misterios,  cu un palat imens în care locuiește un tata împreuna cu cele trei fiice ale sale și servitorii casei. Atmosfera exotica și excentrica mi-a amintit de “O mie și una de nopti” și aceasta senzație de basm a persistat mult timp de-a lungul romanului. Stăpânul palatului moare. Dupa funeralii cele trei fiice ale sale care nu pășiseră în viata lor înafara zidurilor locuinței dau o petrecere  impresionanta cu invitați din tot orașul și nu numai. In urma acelei nopți de pomina una dintre tinere rămâne însărcinată. Aceasta e “rusinea”, copilul din flori, prima dintr-un lung sir de rușini și nerușinări de pe parcursul romanului, pentru ca vom da peste un limbaj ca la ușa cortului, peste adultere, copii retarzi, crime mușamalizate, abuzuri de putere.

Foarte pe scurt: acțiunea e plasata undeva la granița dintre India și Pakistan, în secolul al XVII –lea. Băiatul celor trei “mame”primeste simbolic numele poetului Omar Khayyam. Tânărul reușește sa plece din palatul nemărginit și de sub aripa protectoare a femeilor, devine doctor renumit ca profesionalism dar și ca inclinații rele: obezitate morbida, alcool, nopți cu petreceri desantate. Destinul sau se va împleti cu cel al unor oameni influenți ai vremii care devin personaje principale ale romanului.

“Noi, cei care am crescut hrăniți cu rușine și onoare, încă pricepem un lucru care li se pare de neconceput popoarelor ce trăiesc într-o lume ulterioara morții lui Dumnezeu și tragediei: și anume, ca oamenii sunt dispuși sa sacrifice ceea ce iubesc mai mult pe lume pe altarul implacabil al mandriei”.

“Seducatoarea din Florenta” mi-a plăcut mai mult. Întâmplările s-ar părea ca se desfășoară într-un plan absolut fantastic și imaginar, dincolo de timp și spațiu. Totuși, suntem aproximativ în secolul al XV-lea, când la Florența, Italia, când în India, în mărețul oraș (imaginar, probabil) Sikri al Împăratului Akbar. La un moment dat e pomenit (de bine) și Vlad Țepeș din Valahia (ceea ce m-a umplut de un mare orgoliu național, evident).

Cartea are doi “sori”, dacă ma pot exprima astfel. Unul e mărețul împărat Akbar, care trăiește înconjurat de bogații de neimaginat, de cei mai înțelepți oameni din lume și de cele mai frumoase femei. Împăratul e un luptător și cuceritor de teritorii. In același timp, un mare filosof. Cea mai autentica plasmuire a sa este o soție imaginara, cea mai buna, gingașa, isteața femeie din lume, cea mai abila amanta și iubita, care asa închipuita cum e, a devenit cea mai respectata și de temut printre slujitorii și în haremul împăratului.

Va reproduc o mostra de filosofie originala a imparatului: “Era credința doar o tradiție de familie, nu credința? Poate ca nu exista nici o religie autentica, numai aceasta eterna mostenire. Iar greselile pot fi lăsate moștenire la fel de ușor precum virtuțile. Sa nu fi fost credința altceva decat o greseala a strabunilor nostri?”

Celalalt personaj principal este un tanar originar din Florența, un artist, un prestidigitator, un maestru al deghizarii, un om cu mai multe nume: Magicianul , Mogor dell’Amore, Niccolo Vespucci. Acesta a plecat  din Florența într-o calatorie  prin lume pentru a-și implini destinul, anume sa-I dezvaluie Maretului Akbar secretul sau: nici mai mult nici mai putin decat gradul de rudenie dintre cei doi.

Ambele cărți sunt pline de cugetari filosofice, iar coloritul orientului poate fi uneori “prea mult” pentru noi, vesticii. Sunt cărți dense, plăcut scrise, dar nu de citit pe repede-inainte.

P.S. Hipnoza ca instrument de manipulare este prezenta în ambele romane, în forme absolut surprinzatoare.

P.P.S. S-ar putea sa vreau sa citesc și “Versetele satanice”.