Ultimii martori – de Svetlana Aleksievici

   Mi-am cumpărat aceasta carte datorita popularității scriitoarei mai ales cu “Razboiul nu are chip de femeie”. “Ultimii martori” era la reducere, cealaltă nu era ;)

M-am așteptat la un roman, am primit scurte povestiri. M-am așteptat la întâmplări din război, am primit marturii reale ale victimelor colaterale.

“Ultimii martori” reunește o mulțime de scurte istorisiri, mai degrabă amintiri ale copiilor dintr-o fosta republica sovietica (Belarus) afectați de cel de-al doilea război mondial. Copii care la izbucnirea războiului aveau 4-5-7-11 ani și care au supraviețuit povestesc în prezent fiecare cum își amintește de acele vremuri. Copii care duceau vieți pașnice alături de familiile lor, în mici orașe sau sate, mergeau la scoală, zburdau fără griji în natura, își adorau părintii și frații mai mari. Războiul a intrat brusc în viata lor, nemții le-au bombardat casele, le-au omorât părintii sub ochii lor, i-au forțat sa se retragă în păduri,sa supraviețuiască iernilor cumplite și foametei. Este impresionant cum reușește autoarea sa  redea inocenta acestor copilași, gândurile și dorințele lor simple și instinctive, dorul de părintii pe care nu-I vor mai vedea niciodată, foamea neostoita.

“In timpul războiului îmi plăceau visele…imi plăceau visele despre viata trăita pe timp de pace, despre cum o duseserăm înainte de razboi…”

“Mama mi-a dat mie și fratelui meu ultimii doi cartofi, ea n-a făcut decât sa se uite la noi. Știam ca sunt ultimii cartofi. Am vrut sa-I las îs ei o bucatica…Si n-am putut. Nici fratele meu n-a putut…Ne era rușine. Groaznic de rusine…”

“Nici nu lăsau sa crească cartofii, scormoneau cu mâinile prin pământ și verificau: sunt mari sau mici? De ce cresc asa încet și porumbul, și floarea soarelui..?”

“Am căzut într-un șanț unde am și adormit. Era frig și am visat ca mama ma acoperă cu ceva cald și-mi spune cuvinte de alinare. Visul asta l-am avut toată viata…”

“Intr-un sătuc german distrus am găsit o bicicleta pentru copii, căzuta pe undeva. M-am bucurat….Uitasem ca exista asa ceva – jucării pentru copii…Uitasem, pentru ca eu am fost copil în timpul razboilui…”

Cartea aceasta e ca un canon pe care-l da preotul după spovedanie: ți-ai necinstit părintii, poftim de citește “Ultimii martori” sa vezi ce înseamna sa crești fără mama și tata; te-ai prea îmbuibat și nu ai ținut postul, poftim de citește cum rodeau scoarța copacilor, ca nu aveau ce manca în iernile cumplite.

Nu am de gând sa mai citesc și “Raboiul are chip de femeie”, mi-a ajuns tristețea “Ultimilor martori”.