BIETUL IOANIDE De GEORGE CALINESCU

  Mamei i-a plăcut mult sa citească și liceeanca fiind și-a dat toți bănuții de buzunar pe cărți. Asa am ajuns sa citesc eu tot ce-am prins prin casa din colecția Biblioteca pentru toți, Editura Minerva anii 1973 sau colecția Lliceum sau Romanul de dragoste. Sigur ca nici măcar cărțile nu au viata veșnica, pe ale noastre le-a năpădit igrasia și degradarea. In primăvara anului trecut le-am triat la sânge și celor mai multe le-am pus cruce, le-am predat la magazine sa atâte mama (devenita bunica) focul cu ele în sobele de teracota. Nu săriți în sus ca am pus cărțile pe foc: pur și simplu miroseau și erau cu totul îngălbenite, și-au trăit traiul, au fost citite de doua generații.

Printre salvate se număra Bietul Ioanide pe care îl citisem mai demult, nu prea mi-l aminteam, asa ca celor trei volume le-am făcut onoarea sa le recitesc și chiar sa le invit la capitala, distanta de peste 600 km de satul lor natal ;))

Trei volume mici dar nu subțiri, file super îngălbenite și pătate, scrisul mărunt, îngrămădit pe pagina nu sunt chiar îmbietoare la lectura. Si-am dat pe Google sa găsesc totuși ediții mai noi. Se pare ca nu se reeditează, iar cu coperta asta colorata n-as citi-o decât la pachet cu un sejur gratuit la munte. Am mai găsit varianta mai arătoasa “Opere alese” –costa 48 de lei…deocamdata am de plătit întreținerea pe decembrie…

Odata trecut și hopul asta, m-am apucat de citit și cartea bine scrisa m-a captivat cu umorul fin al intelectualului și incursiunea în perioada anilor 1930-1940 marcata de ascensiunea legionarilor în România.

Se pare ca Bietul Ioanide se studiază în liceu; probabil la liceele cu profil umanist, întrucât eu la Liceul Economic nu-mi amintesc sa-l fi studiat…oricum am memorie scurta, se poate sa greșesc. Dar Bietul Ioanide nu e o carte pentru adolescenți. E o carte pentru adulți, pentru oameni trecuți prin viata, pentru oameni care au familie și copii. Pentru ca numai părintii pot înțelege durerea altor părinti care și-au pierdut amândoi copii, crescuți mari, tineri frumoși și inteligenți în vârsta de numai douăzeci de ani. Numai o femeie matura și sigura pe ea și pe căsnicia ei ar putea înțelege și tolera escapadele soțului sau – artist în veșnica căutare a frumuseții perfecte,  nevoia intrinseca a bărbatului de confirmare și afirmare.

Câteva citate din carte sa va faceți o idee despre personalitatea arhitectului de renume, Ioanide, personajul central al romanului:

“Ioanide, alături de o femeie, dorea viguros alta…”

“Omul, îndeobște, fiind un cerebral, își diminuează, ca speța, din ce în ce membrele. Numai cangurului ii cresc enorm picioarele dindărăt și coada […] maimuța, dimpotrivă, agățându-se de pomi, are bratele mai mari. Omul nu mai are nevoie de membre inferioare de când a inventat vehiculele, iar mana e o simpla cheie. Vom deveni rotunzi ca o planeta”.

“Inainte de tristele întâmplări, Ioanide ar fi crezut ca moartea copiilor lui era echivalenta cu o catastrofa cosmica. Insa când Pica muri, Ioanide constata ca nu-și putea modifica purtarea cu nimic. In chiar acea zi mâncase, băuse, circulase prin odaie, se purtase la fel ca în celelalte zile.”

Cu personajul Ioanide asociez personajul interpretat de Toma Caragiu în “Actorul și salbaticii” a cărui acțiune se desfășoară în perioada interbelica și se axează pe conflictual dintre actor și Mișcarea Legionara. Chiar va rog sa-l vedeți! Cartea ma tem ca o lăsați pe altadata…