Numele meu este Lucy Barton - De Elizabeth Strout

De Elizabeth Strout am mai citit (pana acum) “Olive Kitteridge” pe care am primit-o la ediția din 23 aprilie 2015 a Nopții Cărților Deschise, va amintiți, cea în care s-a făcut un lanț uman în jurul Casei Poporului. Mi-a plăcut mult cum scrie Strout, astfel ca am citit și răscitit “Olive Kitteridge” ori de cate ori aveam chef de citit dar nici o varianta de carte mai atrăgătoare. Mai am de gând sa pun mana pe “Fratii Burgess” de aceeași autoare, precum și pe “Anything îs possible” (o aștept în limba Romana) – am auzit ca a apărut în 2017 și a fost una din cărțile citite de Barack Obama în anul care a trecut ;-)))

Pe 19 ianuarie am primit cadou “Numele meu este Lucy Barton”: Adelina a fost foarte atenta la gusturile mele literare mărturisite  și a ales cu multa grija și considerație aceasta carte pentru mine și ii mulțumesc încă o data și aici. Dealtfel Adelina este chiar o descoperitoare de cărți geniale: tot prin ea am descoperit scrierile lui Alice Munro, Elena Ferrante – preferatele mele la cei 30 și …ceva de ani ;))))

Azi e 20 ianuarie și cartea e citita toată. E mai scurta decât “Olive Kitteridge”, mult mai ușor de citit, dar nicidecum mai puțin profunda. E pe gustul meu: frumoasa și trista. In cuvinte simple, clare, armonioase se aduc la iveala suferințe și traume adânci. Nimic extravagant,  doar viata asa cum e ea; vorba ceea: “viata bate filmul”. Lucy Barton e o femeie adulta care a reușit sa-și construiască o viata destul de buna, dar în fiecare zi a fost urmărita de traumele copilăriei, de sărăcia și abuzurile pe care le-a trăit, dar mai ales de înstrăinarea membrilor familiei.

“Asta este o poveste despre iubire [..] Asta este povestea unui bărbat care a fost torturat în fiecare zi a vieții sale pentru lucrurile pe care le-a făcut în război. Asta este povestea unei soții care a rămas alături de el, pentru ca majoritatea soțiilor din acea generație asta au făcut, și ea vine în rezerva din spital a fiicei ei și vorbește în mod compulsiv despre cum căsniciile tuturor se duc de râpa [..] Asta este o poveste despre o mama care-și iubește fiica. Imperfect. Pentru ca noi iubim cu toții imperfect”.

Ma regăsesc oarecum și în cartea aceasta, ca în majoritatea cărților care îmi plac. Lucy Barton e o mama care își creste cu multa grija și iubire cele doua fete, străduindu-se din răsputeri sa le ofere ceea ce i-a lipsit ei în copilărie: apropierea și dragostea  părinteasca. Am și eu un băiat de aproape sase ani și după orice supărare și conflict cu el rămân cu inima strânsa, gândindu-ma cum o sa-și amintească peste ani de mine și de copilăria lui.