Animalul inimii - De Herta Muller

In anul 2009 Premiul Nobel pentru literatura i-a fost acordat scriitoarei de origine romana Herta Muller (pana în prezent 4 romani sunt Laureati ai Premiului Nobel- cautați-i singuri, tema de casa ;). A avut un răsunet uriaș în țara. Redau și aici motivația juriului: “Premiul Nobel pentru literatura ii este acordat scriitoarei Herta Muller, care descrie cu lirismul ei concentrat și proza plina de sinceritate universal celor deposedati”. Îmi place foarte mult, am învățat fraza pe de rost.

Tin minte ca am stat 3 ore la coada la autografe, alături de alți aproape o mie de oameni, în toamna lui 2009. Nu îmi amintesc exact în ce zi s-a întâmplat, dar noroc cu internetul: marți, 28.09.2009, Herta Muller a avut o sesiune de autografe la librăria Humanitas de pe Calea Victoriei. Când mi-a venit rândul am salutat, iar autoarea, deși vizibil obosita de sutele de autografe de dinaintea mea și de aglomerația de evenimente la care a participat în acele zile, a avut puterea sa își ridice ochii spre mine și sa schițeze un zâmbet. Mulțumesc. Este primul scriitor în carne și oase pe care l-am întâlnit în viata mea.

In acea toamna mi-am cumpărat și am citit trei cărți de Herta Muller: “Animalul inimii”, “Calatorie într-un picior” și “Leaganul respiratiei”. Iar acum, dacă tot ma țin de blogul acesta, am recitit “Animalul inimii”.

Am perceput cartea ca pe o autobiografie; o fi, n-o fi, nu m-am documentat. Urmărește viata unei tinere pe parcursul anilor studenției: este forțata sa locuiască în continuare în  aceeași camera în care și-a văzut colega de cămin spânzurata; tot în facultate leagă o prietenie de durata cu trei studenți de origine germana cu care împărtășea aceleași sentimente de ura pentru dictatura ceaușista. Dupa facultate este repartizata ca traducătoare din limba germana pentru manualele de instrucțiuni ale utilajelor dintr-o fabrica. Inca din studenție cei patru tineri sunt filați de Securitate, le sunt percheziționate camerele, sunt anchetați și amenințați. Trei dintre ei sunt concediați fără motiv de la locul de munca, fiind puși efectiv în situația de a nu avea din ce trai. Spre sfârșitul cărții fata reușește sa emigreze în Germania. Reușesc sa  plece și doi dintre prietenii ei, dar unul este găsit mort –o sinucidere, după toate semnele. Al treilea prieten rămâne în țară și este de asemenea găsit mort. Romanul  “Calatorie într-un picior” este oarecum continuarea “Animalului Inimii”, descrie viata de emigrant, viata din “cealalta tara”.

“Am scris aceasta carte în memoria prietenilor mei romani care au fost uciși în timpul regimului Ceaușescu. Am simțit ca este datoria mea sa fac asta” Herta Muller

Eu aveam noua ani când a căzut regimul Ceaușescu. Copil fiind, nu am simțit prea mult restricțiile decât cel mult prin extrem de redusul program de desene animate la televizor: doar duminica la prânz, vreo jumătate de ora, și aceea dacă nu se retransmitea vreo cuvântarea a “marelui om” sau vreo ședința de Congres. Îmi mai amintesc ca se întrerupea curentul seara destul de devreme, încât bunica făcea mămăliga și mâncam la lumina unei lămpi cu petrol. Dar ce știam eu…

Întreaga carte este de fapt o stare de tensiune, de teroare , de spaima ca ești urmărit, ca în fiecare umbra și în fiecare pieton de pe strada se ascunde un turnător, un supraveghetor. “Animalul inimii” este un roman plin de simboluri și de jocuri de cuvinte, se repeta obsesiv imagini cu diverse obiecte simbol: foarfece, oi cu picioare roșii, pepeni, duzi, organe de animale, rinichi, limba, par s.a. . Mai toate sunt o reprezentare a urii, a fricii, a dorinței de fuga din țară, a groazei ca nu poți scapă niciodata de dictatura (aici mi-a venit în gand aceeași senzatie de sufocare pe care o da distopia “1984” de George Orwell). In “Animalul inimii” mai vad descrisa societatea romaneasca sub Ceaușescu ca pe o lume indobitocita: bautori de sange la abator, mancatori de prune verzi, disperati după un sex cainesc, oriunde și cu oricine, cu gura plina de injuraturi și de paine veche cu slanina rancezita, “proletariatul oilor de tabla și al pepenilor de lemn”.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Ma gandesc la chipul impietrit al Hertei Muller, asa cum am văzut-o în primele fotografii, nu în realitate. Ma urmareste în fiecare rand al cartilor sale.