Trei distopii : 1984, Povestea Slujitoarei, Fahrenheit 451

  Întâi și-ntai m-am dus ața la dicționar sa vad exact ce înseamna “distopie”, sa vorbesc în deplina cunoștința de cauza. Conform Dicționarului Universal Ilustrat al Limbii Romane, “distopie” înseamna loc sau societate imaginate ca întrunind tot ce este  rău. Așadar știm la ce sa ne așteptam de la următoarele trei cărți.

“O mie noua sute optzeci și patru” de George Orwell

Am cumpărat și am citit acest roman după “Ferma Animalelor” de același autor. Pe de o parte, dintr-un snobism literar- toată lumea a auzit de “1984”, s-a și ecranizat. Pe de alta parte, și pentru ca mi-am făcut un obicei de a citi măcar doua cărți de același autor, ca sa mi se confirme ca este cu adevărat “bun”.

Romanul prezintă o societate londoneza sub un regim comunist totalitar care îmi seamăna fantastic de bine cu dictatura pe care am avut-o în România: oameni care își duc zilele în lipsuri, în frig și mizerie și totuși gata sa înghită știri propagandiste și statistici absurde despre cum a crescut nivelul de trai cu douăzeci la suta fata de anul trecut, oameni îndobitociți care se credeau ca asa e bine, pentru ca nu-și amintesc vremuri în care sa fi fost altfel, oameni  gata sa spioneze și sa-și toarne la Securitate propria mama. In asemenea vremuri sumbre se înfiripa totuși o poveste de dragoste care m-a făcut sa sper pana în ultima clipa la un final cat de cat pozitiv al romanului. Speranța deșarta însa: supus atâtor torturi fizice dar mai ales psihice, eroul principal sfârșește prin a-l iubi sincer pe Fratele cel Mare.

Conceptul de “Big Brother”, “Fratele cel Mare” l-am întâlnit în urma cu aproximativ cincisprezece ani, la un reality show televizat. Habar n-aveam pe-atunci de unde vine , dar acum e clar: Big Brother e manipulatorul absolut.

Cartea e buna, este cu atât mai deosebita încât pare foarte actuala și reala, dar creează o atmosfera grea și apăsătoare, te simți atras într-un abis întunecat. Si cum sa nu fii îngrozit când peste tot sunt scrise lozinci precum”Fratele cel Mare sta cu ochii pe tine”, “Razboiul este pace/Libertatea este sclavie/ Ignoranta este putere” , programul televizat “Doua minute de Ura”, “Politia Gandirii”, “Crimagandit”, “Ministerul Iubirii”este  înconjurat de labirinturi de sarma ghimpata,, cuiburi de mitraliere camuflate s.a.

Un element inedit și foarte interesant pentru mine este NOUVORBA-de fapt un instrument propagandist- un nou limbaj creat prin desființarea de cuvinte. Poftiți o mostra de Nouvorba: “Uite, de pilda, BUN. Când ai un cuvânt ca BUN , la ce-ți mai trebuie cuvântul RĂU? NEBUN merge chiar la fel de bine- ba chiar mai bine, fiindcă este exact opusul lui BUN, pe când RĂU nu este. Si pe urma, dacă vrei o variant mai tare a lui BUN, ce rost are sa ai un sir întreg de termini inutile și vagi ca EXCELENT, SPLENDID și toate celelalte? PLUSBUN acoperă sensul – și ai și DUBLUPLUSBUN, dacă vrei ceva și mai apăsat.”

“Povestea Slujitoarei” de Margaret Atwood

Asta vara am nimerit întâmplator pe HBO câteva episoade din “HANDMAID’S TALE” și m-a hipnotizat de-a dreptul. O ecranizare excepționala pornind de la carte. In scurt timp am cumpărat și cartea, dar nu m-a impresionat, fiind încă sub influenta proaspăta a serialului.

Am recitit-o zilele trecute și a fost altceva, mai ales ca s-a mai estompat amintirea vizuala a filmului. (In general citesc de cate doua ori cel puțin unele cărți, uneori pentru ca îmi plac mult, alteori pentru ca la prima lectura poate eram prea tânăra și nu le-am înțeles prea bine…dar recitesc și pentru ca am memoria scurta ;))  )

Într-un viitor surprinzător de apropiat în Statele Unite ale Americii Președintele și Congresul sunt anihilați brusc iar puterea este preluata rapid și violent de un regim care sub pavăza biblica creștina săvârșește abuzuri și privațiuni de neimaginat. Situația o vedem prin ochii unei tinere femei care în viata de dinaintea instituirii Galaadului avea soț și copil, iar acum a devenit Slujitoare.  Considerata fertila și apta sa procreeze a fost repartizata pentru a deveni mama surogat într-o familie lipsita de urmași. Numele ei de dinainte ii este interzis sa-l mai folosească, acum este complet depersonalizata. Ii este atribuit un nume care arata apartenta la familia pe care o deserveste: “OFFRED”, adica “A lui Fred”.

Este impresionanta organizarea acestui regim, autoproclamat Galaad după o regiune biblica: discriminarea sexuala impartea femeile în Marthe, Slujitoare, Matusi, Nefemei chiar; puterea era în mainile Comandantilor, politia și securitatea își schimbasera denumirea în Ingeri ai Salvarii, banii au fost inlocuiti de cupoane pentru diferite trebuinte. In doar cativa ani intreaga societate a fost complet transformata : “a fost nevoie de atât de puțin timp ca sa ne schimbam parerea despre lucrurile de felul acesta.”

Ce m-a impresionat pe mine este interpretarea notiunii de libertate. “Exista mai multe feluri de libertate, zicea Matusa Lydia. Libertatea de a face un lucru și libertatea de a nu mai avea de-a face cu un lucru. In vremurile de anarhie, aveam libertatea de a face lucruri. Acum ni se da libertatea de a nu mai avea de-a face cu anumite lucruri. Nu subestimati acest tip de libertate.”

Pana la urma nu știm ce se intampla cu eroina. Cartea are un capitol separat în care într-un viitor indepartat  oameni de stiinta analizeaza și dezbat în mod liber și neingradit perioada Galadeeana demult apusa. Asta pentru mine înseamna un final fericit al romanului.

“Fahrenheit 451” de Ray Bradbury

Am gasit-o la Auchan tot în colectia “Carti Cult” editura Art, coperta cartonata și la un pret minunat de 24.9 lei. Mi-am cumpărat-o tocmai pentru blog. Oricum au inceput sa ma pasioneze distopiile. Aproape mai bune decat SF-urile.

De la bun inceput ni se explica ce e cu Fahrenheit 451: este temperatura la care hartia din care sunt facute cartile ia foc și se mistuie…De curiozitate am făcut o conversie pe Google și am gasit ca cele 451 grade Fahrenheit sunt exact 232,7778 grade Celsius. Frige.

“Fahrenheit 451” a fost cea mai “light” dintre distopii. Fara violente și brutalități, fără abuzuri inutile, fără spioni la tot pasul. Doar o societate a viitorului de-a dreptul tâmpita de distracții, televiziune, viteza, cumpărături. Televizoarele nu erau doar imense, cum ne-am putea imagina, ci erau chiar pereții casei: sa stai intre patru pereți care-ți vorbesc toată ziua in culori puternice! Se pare ca a fost cel mai eficient mod de a controla mulțimea: cu “paine si circ”, dupa formula antica. Un om educat era considerat periculos, astfel ca au fost complet eradicate toate mijloacele de “desteptare”, mai ales cele prin scris și citit, mai ales cartile cu învățătura din ele. “Oamenii vor sa fie fericiți, nu-I asa? Ei, și nu sunt? Nu-I ținem noi într-o veșnica agitație, nu le dam destule distracții? Doar pentru asta trăiește omul, nu? Pentru plăceri, pentru stârnirea simturilor”. “Oamenii au încetat de la sine sa mai citească, din propria lor vointa”. “Unei cărți ii poți lesne închide gura , spunându-I de pila: stai puțin! Tu ești stăpânul ei. Dar cine a izbutit oare vreodată sa se smulgă din ghearele ce-l împresoară pe om în clipa când da drumul televizorului? Acesta te plămădește cum vrea el.”

Si aici este un personaj principal: un bărbat, un pompier care are misiunea de a incendia cartile. Este surprins sa afle ca în urma cu multi ani misiunea pompierilor era complet contrara, era tocmai de a stinge focul.

Si aceasta distopie are un final senin, se întrezărește speranța într-un viitor mai bun. In așteptarea altor vremuri o seama de oameni memorează capitole din cărți spre a fi pregătiți oricând sa le transpună pe hârtie.

Dupa asemenea cursa contra cronometru printre distopii, as putea face și un top:

·         Cea mai consistenta : “1984”;

·         Cea mai romantica: “Handmaid’s Tale”;

·         Cea mai probabila: “Fahrenheit 451”.

Si încă nu am citit “Minunata lume noua” de Aldous Huxley; mi-o împrumuta cineva? ;))))