Fiica ascunsa de Elena Ferrante

Este a doua carte de Elena Ferrante pe care o citesc (știți deja regula mea: minim doua cărți de același autor). “Prietena mea geniala” am citit-o în toamna și este cea dintâi din tetralogia napoletana care a înnebunit o lume întreaga și de care eu n-as fi auzit fără Adelina M. De fapt, am citit și din “Povestea noului nume”, dar pe la jumătate m-a scos din minți- cu fetele alea proaspăt măritate lăsate singure în vacanta la mare unde se îndrăgostesc de niște tineri studenți. Bineînțeles ca o s-o reiau, abia aștept.

Intre timp, “Fiica ascunsa” are doar vreo 140 de pagini, mult mai accesibila și cu mult mai puține personaje, nici un pericol sa ne zăpăcească atâtea nume ca dincolo ;-)

O doamna profesoara universitara în vârsta de 48 de ani și într-o forma fizica excelenta pleacă în vacanta de vara la mare într-o mica localitate din Italia. Este singura, divorțata, iar cele doua fete de-acum mari sunt plecate în Canada la tatăl lor sa locuiască și sa studieze acolo. Eliberata de permanenta purtare de grija a fetelor, Leda spera la o vacanta în care sa studieze liniștita și sa se relaxeze.

Totuși nu rezista tentației de a urmări și studia la plaja o familie napoletana numeroasa, cu multe rubedenii, tineri căsătoriți și copii de toate vârstele. Asemenea companie ii prilejuiește o incursiune în propriul trecut de origine napoletana de care s-a străduit atât de mult sa scape. Mai ales se simte atrasa de o foarte tânăra mămica și de fetita ei de trei ani. Astfel ca vacanta se transforma într-o rememorare a unor întâmplări ascunse adânc în sufletul sau. Retrăiește toate sentimentele, toate frustrările și oboseala din primii ani de viata ai fiicelor sale, cu țipete, îmbrânceli, proteste, nemulțumiri, lipsa de somn,lipsa de intimitate cu soțul, gelozia, reproșurile etc. “Deliciile maternitatii” - vorba doamnei Carmen G., o doamna foarte respectabila de la serviciul meu. “Dar dacă n-ar fi asa de drăgălași, cine i-ar mai creste?” zice aceeași doamna Carmen.

As fi vrut “sa le fac invizibile, sa nu mai simt nevoile trupurilor lor ca pe întrebări mai presante, mai puternice decât acelea care veneau dinspre corpul meu”

“Cate lucruri li se spun și li se fac copiilor în intimitatea  caselor”

“…eram întotdeauna dispusa sa le las sa-și descarce furiile, nefericirile asupra mea…”

“M-am resemnat sa trăiesc mai puțin pentru mine și mai mult pentru cele doua fetite: încet, încet, mi-a ieșit asa cum trebuia”

O carte deloc plictisitoare, o introspectiva cu destule momente de suspans și cu un final surprinzător. Același seducător stil “Ferrante”.